Cine-a tras in noi,
doua’si-unu doua’si-doi ?

Alaturarea nu este intimplatoare, Victor Atanasie Stanculescu, ministru adjunct al apararii nationale (ministru fiind Vasile Milea, tipul care s-a sinucis in vremea revolutiei, daca va mai amintiti), cel ce s-a ocupat (oricit se incearca musamalizarea, el s-a ocupat) cu organizarea represiunii la Timisoara zace, in etate de 82 de anisori, la inchisoarea Rahova. A fost condamnat in 1999 pentru “vadit exces de zel”, a reusit s-o mai duca zece ani ba cu un recurs ba cu un apel, dar din 2007 are sentinta definitiva si cu executare. Pe care o executa.

Deci, inainte de-a-mi spune mie teorii despre cum Traian Basescu e un anticomunist de fatada, partile interesate cu pretentii de comentatori politici ar putea poate sa se oboseasca a observa ca nu sub Ion Iliescu si-al sau PSD, cum nici sub Adrian Nastase si-al sau PSD, cum nici sub Ion Diaconescu si-al sau PNTCD n-a ajuns Stanculescu sa infunde gherla. Ci in 2007, an nici macar electoral din primul mandat al unui anticomunist de fatada. Chestie pe care nici macar n-o contesta respectivul, da’ uite chestie, uite minune, ca fatada aia livreaza infinit mai mult decit pretentiile de fond care cumva, magic, au ramas fara forma (decit daca-l considerati pe diformul de Ciorbea o forma).

Oportunismul său ( grăbit să obţină validarea dreptei europene) a fost aplaudat de alţi oportunişti. Demersul său nu trebuia să fie credibil, ci pur şi simplu să existe. Iar mulţimea de alţi oportunişti care au primit, după ’90, revelaţia anti-comunismului, într-un concert cacofonic al formei fără fond, s-a năpustit să aplaude ceea ce ar fi meritat, în cel mai bun caz, tratat cu severă batere a obrazului.

zice Daniel Bejan. O fi, dar mi se pare ca se eludeaza esentialul : decit o viata fericita in saracie, mai bine o viata nefericita in bogatie*, asta a fost alegerea oamenilor dintotdeauna si peste tot, nu doar in decembrie 1989, nu doar in fiecare zi de-atunci incolo. Poate ca la douazeci de ani merge asta cu amorul sincer, tinut de mina si chiorait matele, cu principii inalte si zgribulit intr-o singura camera, cu chemarea inalta a artei si tuberculoza, cu etica si echitate si coada la piine. Dar oamenii sunt de mai multe virste, si visatorii sunt mereu (din fericire) o minoritate. Nu zic ca nu mi-ar place sa avem si noi un Lee Kuan Yew al nostru, dar in lipsa de-asa ceva ne multumim cu un Mugur Isarescu si cu niste politicieni de fatada care macar livreaza rezultate concrete. E net preferabil fata de alternativa, niste politicieni chipurile de fond care nu livreaza absolut nimic.

Opt ani de mizerie umană. Motorola? Timișoara? Cine dintre cei de azi ar fi fost acolo unde sunt. Toți sunt eroi. Ce făceați dacă nu era Stănculescu? Scârbă, ură și dezgust. Ajunge. Nu se poate mai mult. Să fiți blestemați.

Acest biletel, lasat noua de nevasta lui Victoras, Elena, inainte sa se tipe de pe bloc, e un deliciu. Chipurile, era suparata pe sat, vezi doamne nu ne-am ridicat la nivelul inaltelor asteptari ale domniei sale. Sa te fut in gura, fa, proasto. Locul tau e zdrobita de pavaj, asa cum locul ex-generalului e pe post de minge de fotbal in pirnaie.

Tin sa subliniez ca faptul ca aceste doua obiecte macar fura puse la locul lor, din marea colectie de obiecte care ar trebui puse la locul lor in Romania ma umple de bucurie, si ma umple de optimism pentru viitor. Tin sa subliniez ca imi face mare placere sa ma gindesc cum si cit sufera Stanculescu in inchisoare, tin sa subliniez ca ma duc la culcare cu un zimbet pe buze si ma trezesc dimineata cu un cintecel in cap datorita acestei stari de fapt. Romanii cred indeobste ca mergem pe cai gresite, dar atita timp cit Stanculescu infunda Rahova eu nu pot sa cred ca-s cu totul gresite. Or fi partial gresite, si mai reparam din ele cit ce putem si suntem in stare.

Asta este.

———
* “Money is a curse ?! Ooo, if money is a curse, let God smite me with it! And may I never recover!“, cunoasteti.