Catastrofa si presa.
Continut Platit
Acest articol nu este disponibil gratis.
Detalii mai jos :
Incepand de asta noapte am operat cateva modificari la modul in care Trilema livreaza articole. Sistemul cel nou e oarecum complex, asa ca sa-l explicam pe indelete.
Fiecare cititor (inteles in termeni de IP) poate citi cate trei articole diferite in fiecare zi (24 de ore). Odata cele trei epuizate, in locul articolului solicitat va primi o pagina care-i explica c-a depasit numarul de articole gratuite pe ziua respectiva, si-i ofera un link pentru mai multe detalii. In principiu eu scriu cam cate trei articole pe zi, plus-minus, asa incat ar trebui sa fie fix destul pentru a urmari Trilema in continuare fara probleme. De asemenea conversatiile n-ar trebui sa fie tulburate, cititorul poate lasa oricate comentarii doreste la cele trei articole pe care si le-a ales pentru ziua respectiva, si de asemenea poate citi de oricate ori pofteste comentariile lasate de altii. De notat ca termenul de 24 de ore curge subiectiv, functie de accesarile cititorului, nu exista o ora fixa pe server la care toata lumea isi reprimeste creditele.
Toate IP-urile noi (adica acele IP-uri care incarca pentru prima oara o pagina pe Trilema, de la introducerea acestui sistem) primesc un bonus de 24 de incarcari suplimentare. Asta inseamna ca pot incarca, pe langa cele 3 articole zilnice, inca 24 in total. Deci, citind azi 4, maine 10, poimaine 19 am ajuns la 0, si de-acum suntem limitati la cele 3 zilnice. De notat ca sistemul nu retine decat ultimele trei articole vizitate, si ca atare e posibil sa epuizati creditul incarcand doar 4 articole in ordine, 1,2,3,4,1,2,3,4 etc. In acest exemplu se uzeaza cate o unitate pe ciclu. De asemenea de notat ca odata plata realizata si creditul alocat sunteti identificat strict prin IP, daca ISP-ul aloca IP-ul dvs altcuiva tocmai ce v-a pagubit de niste incarcari suplimentare.
Paginile (precum de exemplu ), indecsii categoriilor (precum de exemplu http://polimedia.us/trilema/category/3-ani-experienta/) si arhivele (precum de exemplu http://polimedia.us/trilema/2010/08/) sunt accesibile fara restrictii, nefiind in nici un fel incluse in acest sistem.
Cititorii care nu doresc sa fie astfel limitati pot sa plateasca 5 euro, (puteti plati cu orice card Visa, nu-i nevoie sa aveti sau sa va faceti cont) in schimbul carora primesc 5000 de incarcari suplimentare. Avand in vedere ca la ora actuala Trilema are putin peste 1300 3000 de articole in total, 5000 de incarcari suplimentare ar trebui sa ajunga o vreme. Puteti de asemenea plati cu bitcoin : trimiteti un email care sa contina adresa dvs, dupa care trimiteti plata pe adresa 1JPvucRfu3ZzEvfBUQTJwsxMrZjeTqD6zR. Veti primi un numar de credite egal cu cantitatea de bitcoin trimisa x cursul BTCEUR x 1000.
Cititorii care nu doresc sa fie limitati dar nici nu doresc (sau nu pot, din orice motiv) sa plateasca in bani pot sa-si faca un cont pe fain, unde, dupa ce aduna 1000 de karma pot sa vanda 500 in schimbul incarcarilor suplimentare (specificati in email).
Cititorii care nu doresc nici sa fie limitati, nici sa plateasca si nici sa munceasca pot sa foloseasca un proxy, sa incarce Trilema de pe calculatorul prietenilor sau pe wireless-ul cafenelelor etcetera. Solutii sunt probabil multe, chiar daca m-ar mira sa merite.
In final, imi face placere sa anunt ca un numar de comentatori activi si inteligenti primesc 1000 de credite ex oficio. Lista, in ordine alfabetica : adi ; Anonimosu ; ByREV ; calmogen ; cipslim ; costin ; dAImon ; Diana Coman ; Dr.A ; F ; factor ; Florin ; Ionut ; krossfire ; Lucian ; Luka D ; Mari ; Marius ; McGogoo ; Mihai ; Porcul de York ; spyked. Lista ramane in principiu deschisa la dispozitia mea.
Uite ca pana la urma n-o fost chiar asa de complex. Sa ne auzim sanatosi dara. Pentru comentarii incercati aici.
Miercuri, 1 Aprilie 2009
O concluzie care ar trebui să dea de gândit multor jurnalişti. Pe mine m-a pus pe gânduri. Sunt un Gânditorul de la Bucureşti…
Miercuri, 1 Aprilie 2009
O intrebare primordiala ai pus postat pe filosofiaenecesara.wblog.com, la care poti sa-ti raspunzi singur daca vei da clic pe acel mare link.
Cu referire la jurnalisti pot sa sa spun ca “are balta peste”, dar nu tot pestele e bun. Trebuie sa recunoastem ca exista jurnalisti prosti, care se remarca prin prostitutie intelectuala si cei putini dar buni, care se ridica la cel mai inalt nivel profesional.
Presa se confrunta cu o acuta lipsa de profesionalism, umor, ratiune, si exceleaza in a face praf si pulbere propria profesie. Continuati domnilor ziaristi sa va faceti Harachiri si sepuku, dupa caz…
Miercuri, 1 Aprilie 2009
Link-ul nu merge. wblog.com e o pagina parcata, si weblog.com nu are subdomeniul respectiv.
Miercuri, 1 Aprilie 2009
Gesuse, ce e cu poza noua din header. Matale in tinereti? Lipsesc un pic si hopa nouatate.
Ontopic - despre ce e postul, mi-e lene sa citesc e prea lung pentru decolteul meu si nu are titlu elocvdent captivant.
Miercuri, 1 Aprilie 2009
Ce tinereti, eu in 2005.
Miercuri, 1 Aprilie 2009
Me glumeam, but era in ziua nuntii the picture?
Miercuri, 1 Aprilie 2009
Incearca oamenii sa-si vanda marfa cu orice pret !
Miercuri, 1 Aprilie 2009
@Blegoo&sanii ei : Ba, ca-s holtei.
@ri : Da, da’ care ?
Miercuri, 1 Aprilie 2009
Incerca sa vanda si ei ce gasesc !
Presa de azi daca gaseste un kkt si li se pare gustos , incerca sa-l vanda drept ciocolata si lumea se inghesuie sa guste .
Miercuri, 1 Aprilie 2009
păi care e raţiunea de a fi a presei? presa e făcută să dea imagini (scrise, vorbite, vizuale, dar imagini să fie, pentru că omul cu imagini se hrăneşte dintotdeauna - uneori e onest şi le zice “viziuni”, iar alteori se încăpăţânează să le numească “realitate”).
presa are rolul de a confecţiona un simţ al realităţii. jurnaliştii de profesie se ofensează foarte uşor când le spui că a “face” ştirile echivalează cu “a produce realitatea”. ei nu se vor agenţi ai simulării. ei fac o muncă cinstită. încearcă să fie cât mai obiectivi. de parcă asta ar fi o valoare, nu un defect.
hai să vedem, cum încearcă jurnalistul obiectivitatea unui fapt? păi cu degetul, adică subiectiv. a spune că jurnalistul “aleargă după senzaţii / senzaţional” nu e deloc o figură de stil sau o exprimare figurată; nu, ei fac asta la modul propriu, adică nu relatează un fapt dacă nu _simt_ ei că trebuie relatat. nu e o decizie raţională sau logică. decizia de a relata (şi mai apoi de a emite relatarea) e bazată strict pe ideea de impact. acuma eu am zis “senzorial”, dar am făcut-o cu titlu de comparaţie. miza reală e cea _emoţională_, că doar impactul emoţiilor se caută - ele dor sau produc plăcere ca orice alt stimul real, fizic. emoţia e metafizică, adică e legată de cum percepe sau cum se raportează omul la propriile lui senzaţii. emoţional vorbind, durerea e mai ambiguă decât la modul fizic - ea poate să doarăsau să producă plăcere; la fel, plăcerea poate să inducă o emoţie pozitivă (o eliberare de durere) sau negativă (o intoxicaţie cu starea de bine). aşadar jurnalistul “obiectiv” e un jurnalist care are antene emoţionale foarte fine, permanent orientate. el ştie, la un moment dat, din tot ceea ce se întâmplă, care e ştirea care va prinde la public, pentru că ştie care e punctul sensibil al masei de oameni. cand masa e inertă şi amorfă, are probabil nevoie de un şut în cur. (efectul pervers al acestei abordări e că inerţia emoţională percepută de jurnalist poate fi de fapt efectul unei stări fizice precare a celor din masa de oameni, aşa că şutul în cur poate fi luat tot aşa de bine şi de un muribundul care e luat drept un caz de apatie.)
revenind la metafora senzaţionalismului în presă, ideea jurnaliştilor despre obiectivitate este că ea trebuie să producă o senzaţie (o participare emoţională, o reacţie la senzaţie). dacă nu produce, nu e ştire. după criterii jurnalistice, nu orice fapt e un fapt de presă - există şi fapte moarte. şi, în general (peste 90 % dn cazuri) senzaţia urmărită e durerea. dacă doare înseamnă că e bună, se difuzează. (nota bene: perversitatea acestui demers cu privire la realitate - una e să reacţionezi în mod natural la durere, în sensul de a nu recurge imediat la anihilarea sau controlul ei, şi alta e să cauţi durerea cu orice preţ, ca mod de a verifica dacă trăieşti sau nu.) în mod similar, dacă ai la un moment dat o experienţă / senzaţie plăcută, care-ţi produce o emoţie pozitivă, una e să încerci să o pepetuezi la nesfîrşit, reproducând-o aproape automat şi tocindu-ţi astfel răspunsul emoţional la stimul şi alta e să te bucuri de ceea ce s-a întâmplat fără a-ţi crea un tipar mental de urmărire a acestei senzaţii pe viitor.
jurnalismul însă urmează calea resuscitării emoţionale. trebuie spus de la bun început că emoţiile sunt singurul lucru iresuscitabil din om. poţi să creezi stimuli, poţi să condiţionezi răspunsuri la ei, poţi face din om o admirabilă maşină de senzaţii dar nu poţi prevedea sau induce un anume răspuns emoţional. emoţiile, ca şi adevărul, fac parte din garanţia fiinţei - sunt teritoriu absolut intangibil. există, sigur, manipulare emoţională, de ale cărei mecanisme presa nu e deloc străină, însă manipularea nu merge de multe ori - (ab)uzează de o emoţie până la tocirea sa completă.
de ce trebuie omul “ştirizat” în permanenţă? ce nevoie directă şi nemijlocită am eu să ştiu că în somalia somalezii nu se spală pe dinţi, că sultanul bruneiului a fost vizitat de fisc sau că în iubitul meu oraş vor ateriza mâine 40 de mii de chinezi? nu am nici o nevoie - doar o dorinţă bolnavă, disperată după satisfacţie. vreau să “simt” ceva pentru somalezi? vidul emoţional în care trăiesc mă face să-mi doresc asta? ei bine, imaginile mă vor ajuta să-mi croiesc o senzaţie la care să-mi închipui că răspund. că sunt acolo, că particip, că mă implic. emoţia mea vizavi de somalezi, în cazul în speţă, e legată de o durere a mea, nu a somalezilor. ei n-au cunoscut pasta de dinţi, dar au totuşi dinţii sănătoşi (sau, mă rog, mor cu toţi dinţii), pe când eu sunt obligat să folosesc pasta de dinţi şi de-aia tot fac carii. aşadar, starea zis “precară” a somlezilor îmi reflectă mie propria-mi precaritate, drept pentru care am o participare emoţională la imaginea respectivă. dar ştirile nu sunt niciodată despre ceea ce pretind că sunt. cu alte cuvinte, ni ni se arată niciodată ceea ce (se) arată de fapt (într-)o ştire.
jurnaliştii sunt, de aceea, absolviţi. ei transmit, dar habar n-au despre ce. ei simt, desigur, dar n-ar putea spune ce. job-ul lor e însă meschin pentru că, deşi nu înţeleg niciodată ce anume îi mişcă pe ei la o ştire, se aşteaptă ca noi să fim la rândul nostru mişcaţi de ea în modul pe care ei şi-l doresc. mai rău chiar, se aşteaptă să fim mişcaţi pur şi simplu - de dragul ratingului să avem o zvâcnire, ceva ce să le comunice lor că trăim, că suntem vii. ei bine, nu tot ce zboară se mănâncă şi nu tot ce mişcă e viu. mai sunt şi tresăriri spasmodice.
ştirile curentează. atât.