Povestea Elizei - XXXII

Marti, 27 Aprilie, Anul 2 d.Tr. | Autor: Mircea Popescu

Cand mi-am revenit am zis ca totdeauna am sa stau cracanata la tren sa se vada orice vor ei. M-am incaltat dar nu puteam umbla asa de tare ma dureau talpile. Am sezut jos si-am asteptat. M-am tot gandit. Cand se apropia seara n-am mai putut sta si cu chiu cu vai am reusit sa umblu pana acasa.

Pe drum m-am gandit ca asta-i adevarata pedeapsa, sa umbli dupa ce ai luat cu joarda la talpi. Si nici nu se vede, poti lua oricand la talpi. Numai cand ai educatie fizica a doua zi la scoala nu.

Rubrica: Prz arhscrt
Puteti urmari raspunsurile prin fluxul RSS 2.0. Puteti lasa un comentariu ori trimite un trackback de pe blogul propriu.

One Response

  1. 1
    kokofifiinsigna de criptograf 
    Marti, 27 Aprilie 2010

    saraca Lizuca, cred c-ar fi cazul sa urmeze un episod mai pozitiv.
    alo, sectia creativa, se aude?

Am ceva de spus! »
    Daca nu ati mai comentat niciodata, comentariul dvs. va intra in moderare, unde va petrece in medie citeva ore. Dupa aprobarea primului comentariu, urmatoarele vor aparea direct, fara a mai intra in moderare.

« O teorie enervanta
De ce nu folosesc diacritice »