Pro equus
Continut Platit
Acest articol nu este disponibil gratis.
Detalii mai jos :
Incepand de asta noapte am operat cateva modificari la modul in care Trilema livreaza articole. Sistemul cel nou e oarecum complex, asa ca sa-l explicam pe indelete.
Fiecare cititor (inteles in termeni de IP) poate citi cate trei articole diferite in fiecare zi (24 de ore). Odata cele trei epuizate, in locul articolului solicitat va primi o pagina care-i explica c-a depasit numarul de articole gratuite pe ziua respectiva, si-i ofera un link pentru mai multe detalii. In principiu eu scriu cam cate trei articole pe zi, plus-minus, asa incat ar trebui sa fie fix destul pentru a urmari Trilema in continuare fara probleme. De asemenea conversatiile n-ar trebui sa fie tulburate, cititorul poate lasa oricate comentarii doreste la cele trei articole pe care si le-a ales pentru ziua respectiva, si de asemenea poate citi de oricate ori pofteste comentariile lasate de altii. De notat ca termenul de 24 de ore curge subiectiv, functie de accesarile cititorului, nu exista o ora fixa pe server la care toata lumea isi reprimeste creditele.
Toate IP-urile noi (adica acele IP-uri care incarca pentru prima oara o pagina pe Trilema, de la introducerea acestui sistem) primesc un bonus de 24 de incarcari suplimentare. Asta inseamna ca pot incarca, pe langa cele 3 articole zilnice, inca 24 in total. Deci, citind azi 4, maine 10, poimaine 19 am ajuns la 0, si de-acum suntem limitati la cele 3 zilnice. De notat ca sistemul nu retine decat ultimele trei articole vizitate, si ca atare e posibil sa epuizati creditul incarcand doar 4 articole in ordine, 1,2,3,4,1,2,3,4 etc. In acest exemplu se uzeaza cate o unitate pe ciclu. De asemenea de notat ca odata plata realizata si creditul alocat sunteti identificat strict prin IP, daca ISP-ul aloca IP-ul dvs altcuiva tocmai ce v-a pagubit de niste incarcari suplimentare.
Paginile (precum de exemplu ), indecsii categoriilor (precum de exemplu http://polimedia.us/trilema/category/3-ani-experienta/) si arhivele (precum de exemplu http://polimedia.us/trilema/2010/08/) sunt accesibile fara restrictii, nefiind in nici un fel incluse in acest sistem.
Cititorii care nu doresc sa fie astfel limitati pot sa plateasca 5 euro, (puteti plati cu orice card Visa, nu-i nevoie sa aveti sau sa va faceti cont) in schimbul carora primesc 5000 de incarcari suplimentare. Avand in vedere ca la ora actuala Trilema are putin peste 1300 3000 de articole in total, 5000 de incarcari suplimentare ar trebui sa ajunga o vreme. Puteti de asemenea plati cu bitcoin : trimiteti un email care sa contina adresa dvs, dupa care trimiteti plata pe adresa 1JPvucRfu3ZzEvfBUQTJwsxMrZjeTqD6zR. Veti primi un numar de credite egal cu cantitatea de bitcoin trimisa x cursul BTCEUR x 1000.
Cititorii care nu doresc sa fie limitati dar nici nu doresc (sau nu pot, din orice motiv) sa plateasca in bani pot sa-si faca un cont pe fain, unde, dupa ce aduna 1000 de karma pot sa vanda 500 in schimbul incarcarilor suplimentare (specificati in email).
Cititorii care nu doresc nici sa fie limitati, nici sa plateasca si nici sa munceasca pot sa foloseasca un proxy, sa incarce Trilema de pe calculatorul prietenilor sau pe wireless-ul cafenelelor etcetera. Solutii sunt probabil multe, chiar daca m-ar mira sa merite.
In final, imi face placere sa anunt ca un numar de comentatori activi si inteligenti primesc 1000 de credite ex oficio. Lista, in ordine alfabetica : adi ; Anonimosu ; ByREV ; calmogen ; cipslim ; costin ; dAImon ; Diana Coman ; Dr.A ; F ; factor ; Florin ; Ionut ; krossfire ; Lucian ; Luka D ; Mari ; Marius ; McGogoo ; Mihai ; Porcul de York ; spyked. Lista ramane in principiu deschisa la dispozitia mea.
Uite ca pana la urma n-o fost chiar asa de complex. Sa ne auzim sanatosi dara. Pentru comentarii incercati aici.
Joi, 24 Martie 2011
Eu sunt mai prieten cu cainii decat cu caii, poate si pentru ca nu trebuie sa-i calaresti ca sa te apropii de ei.
Copil fiind, bunicii mei aveau intotdeauna cate o pereche de cai frumosi - nu de calarit, nici tocmai de povara, dar in orice caz de tractiune si pentru muncile campului. Imi placea sa am grija de ei si ma apropiam intotdeauna cu oaresce teama ca sa-i adap, sa le dau fan, sa-i apar de muste sau pur si simplu sa-i mangai, precaut, pe coama. Erau animale puternice si frumoase, Ma durea hamul, capastrul si zabala lor, menite sa-i tina in frau si sa le roada personalitatea. Simteam cum, orice smucitura de haturi ii facea sa se cabreze si sa o ia la goana, ca si cum ar fi fost arsi cu biciul pe spinare. Si cand totusi se auzea pocnetul biciului, chiar fara sa-i atinga, ma inspaimantam de spaima lor. Intelegeau si ei, cred, ca “prietenul” lor cel mai bun, omul, e de fapt tartorele lor - cel care-i iubeste nu pentru ce sunt, ci pentru cum pot ei sa-l slujeasca.
Acum vreo doi ani, am fost la o herghelie de agrement, si-am incalecat pe sa cu gand sa invat si eu a calari. Dar n-am rezistat mult, caci ma simteam prea greu pentru spinarea lui. Nu stiu daca bietul cal s-a sinchisit ca ma urcasem in carca lui, dar mai degraba ma gandesc nu va fi fost o fericire sa ma care in spinare, chiar daca nu l-am luat la galop, si nici macar la trap. La drept vorbind, daca nu suporta nici o musca pe spate, nu vad de ce ar fi obligat sa duca-n spate ceva cu mult mai greu. Nu inteleg cum poti sa simti “libertatea” prin pielea calului, cand tocmai incalecandu-l il subjugi.
Dar nu m-am gandit niciodata ca nu-s barbat daca nu stiu a calari. Mie mi se pare ca, dimpotriva, iti trebuie o doza de isterie ca sa bagi pintenii in burta calului si sa te salt, semet, in sa. Din punctl asta de vedere, mersul pe picioroange e o indeletnicire cu mult mai onesta. Ma gandesc serios daca nu cumva barbatii se simt barbati numai ca sa nu dea piept cu a(p)titudinile lor muieresti.
Aristide Popescu a scris - inainte de revolutie, cred - o carte superba despre cai - “De la Pegas la El Zorab”. Mai e si un film pe care l-am vazut demult, tulburator din cate-mi amintesc, parca numit chiar asa - Equus.
Vineri, 25 Martie 2011
De ham nu-s sigur, ca n-am exploatat niciodata cai pentru munca, da’ capastrul nu-i chiar asa cum zici. Sau ma rog, privind altfel, si scoala roade personalitatile copiilor, si pantofii ai’ cu toc rod personalitatea de la natura latareata a talpilor si lasata a coapselor femeii. Si abrazivele rod personalitatea naturala a diamantului. Pentru ca au naturel e asa, deficient, insuficient, partial.
Nu-i drept ca ” omul e de fapt tartorele lor - cel care-i iubeste nu pentru ce sunt, ci pentru cum pot ei sa-l slujeasca”, ci de fapt omul nu-i iubeste pentru ceea ce sunt, ci pentru ceea ce pot sa fie. Asta e esenta iubirii barbatesti, barbatii nu-s femei, si de-aia nici nu-s mame, e drept ca scot untul din tine si-ti rod una-alta, da’ nu-i drept ca asta-i un lucru rau. Pentru ca alternativa-i sa putrezesti nefolosit si sa mori inutil(a). Ca sa-ti zic din Shaw :
Calul se bucuta (intr-un fel, bineinteles) sa te aiba acolo, alergatul e principala distractie a calului, alergatul fara calaret e ca sahul fara piese.
Iti trebuie o doza de isterie ca sa fii om. Iti trebuie o doza de orice, asa-i tocmita chestia. Barbatii se simt barbati pentru ca nu sunt femei, nu pentru ca n-ar putea sa fie.
Vineri, 25 Martie 2011
foarte nimerita citatiunea, da’ cum ai gasit-o? e un soi de mission statement? ar merita dezvoltata intr-un eseu gen “on becoming an instrument”.
a putrezi nefolosit - si anume nu in felul in care ti-ar placea sa fii folosit - e intr-adevar un anti-ideal de anvergura… insa a-ti dori sa fii folosit intr-un anume fel nu inseamna altceva decat a vrea sa fii stapan pana si asupra lucrurilor care te stapanesc. durerea provocata de aceasta instapanire peste nestapanitul fiintei este o durere placuta, pentru ca e o durere controlata (placerea provenind din posibilitatea de a anticipa durerea).
dat fiind ca nimic nu e mai desfatator decat chinurile izvorate din propriile pasiuni, care ne fac sa ne livram durerii cu o voluptate pe masura controlului pe care il avem asupra acesteia, putem spune ca atata vreme cat obiectul pasiunii ramane la distanta pasiunea ramane in continuare vie, cerand prelungirea sacrificiului de sine si instrumentalizarea totala a subiectului pe altarul relatiei cu celalalt.
numai ca exista ceva cu o forta infinit superioara pasiunii - plictiseala. la un moment dat, devenirea-instrument a subiectului nu mai satisface inclinatia spre a-l controla, pentru ca abia ca instrument-total acesta devine neinteresant. de aceea, daca iubim caii, e tocmai pentru ca ei nu sunt masini si pentru ca ceva ne impiedica a ne plictisi de ei. poate e faptul ca imbatranesc altfel decat masinile, cine stie ?!
poate m-oi razgandi in ziua in care calul meu, vazandu-ma peste masura de ostenit, se va aseza in genunchi ca sa ma faca sa-l incalec si sa ma duca acasa. pana atunci, imi place sa cred ca va alege doar sa se tolaneasca langa mine…
Sambata, 26 Martie 2011
Pai mo, avantaju’ de-a fi citit carti e ca-n memorie cauti cel mai rapid si gasesti cel mai usor.
Si-n rest, nu-i problema, ca gasesti altceva. Om fiind. Caii n-au facultatea plictiselii, sau mai propriu spus n-o au nici pe departe atit de dezvoltata, fiind ea asa cum este un metabolit al ratiunii. Ca atare, pajiste, iarba, soare, vint, calul nu-i plictisit, ci excitat de-a dreptul. Ma rog, cel putin pina-i tinar. De pe la 15 ani incolo cam sta-n grajd si priveste-ntr-o dunga.
Da’ sa stii ca se aseaza sa te care, si eventual te si trage de mineca sa-l incaleci. Si multe alte chestii.
Marti, 12 Aprilie 2011
Pentru că s-a nimerit în reader şi mi-a amintit de articolul tău, I’ll just leave this here.
http://mircea-restea.blogspot.com/2011/04/portrete.html
Marti, 12 Aprilie 2011
Cool!
Sambata, 9 Iulie 2011
Foarte frumos articol. As vrea sa ajung si eu sa scriu asa!
Sambata, 9 Iulie 2011
Pai daca insisti, cine stie ?
Duminica, 28 August 2011
foarte adevarat ,felicitari :)