Perfume

Perfume astaⁱ e un film infect.

Pute, adica. Pute, ca toate productiile alea de Holywood in care niste frat boys is pun cearceafuri in cap si gata, nu mai sunt triste si inutile produse fara viitor ale unui fund de lume fara istorie ci tocmai si de-a dreptul romani, latini, fii de-ai republicii. Pute, ca toate produsele alea de Holywood in care niste gisculite de la tara isi pun perdeaua-n cap si gata, nu mai sunt bucati de carne cu utilitatea evaluata prin modele statistice predictive si viitorul cunoscut dinainte, ci de-a dreptul altete si ducese pe la nustiuce curte de desen animat. Asa cred ei, asa cred ele si daca asa cred ei si ele ce-aveti voi si de ce rideti de ei ? Railor, adica vreau sa zic hateri, sovini, hitleristi si ce-o mai fi la moda-n tabela blablaologiei respective.

Mi-e mult prea lene pentru a cataloga aici toate greselile, nepotrivirile, aberatiile si naivitatile, multe induiosatoare (in sensu’ in care copchilu’ retardat ce-si baga inghetata in ochi e “induiosator”) si-n tot cazul n-as face asa ceva pe gratis, sa pofteasca dinsii in genunchi si cu un purcoi de bani si poate m-oi milostivi.

Dustin Hofman face comod in constrast cu toata mizeria asta un rol bun. Nu-i cine stie ce remarcabil dincolo de faptul ca tristul fundal al idioteniei inflorite-n mii de feluri si culori ii scoate frumos in evidenta vocea grava si placuta, mimica lucrata, priceperea de mare actor mai in general vorbind. Sub acest aspect filmul poate fi un test pentru aspirantul la critica de film, daca-l priveste fara sa realizeze ca vorbim de-o para bine coapta intr-un hirdau de murdarie mai are de-nvatat (asta in ipoteza binevoitoare probabil dincolo de limita ca are vre-o sansa sa se dumireasca vre-odata).

Am rezistat aproape douazeci de minute dupa moartea lui, deci va faceti o idee. Filmul mai continua teoretic inca o ora dupa aceea, da’ nu vad ce hal de sindrom Down tre sa ai ca sa poti rezista pina la final.

1. Perfume: The Story of a Murderer, 2006, de Tom Tykwer cu Dustin Hoffman [↩]